Azi va voi povesti putin despre cum am ajuns sa scap de peste jumatate din hainele din garderoba mea. Cand m-am mutat in Dublin, am venit aici doar cu un troller de haine, lucruri care imi erau absolut necesare. Atunci am descoperit magazinele Primark si second handurile de aici si am inceput sa adun si sa tot adun haine. Dulapurile erau pline, sifonierul era plin si aveam incaltaminte peste tot. Cum am reusit asta? Reducerile de orice haina 1 euro si orice pereche de pantofi 3 euro. Yup, ati citit bine, 1 si 3 euro, adica intre 5 si 15 lei.
Apoi a venit ziua cand am vrut sa ma imbrac cu ceva si nu aveam cu ce, pentru ca totul era dezorganizat, in toate culorile si nimic nu se potrivea cu nimic si mi-am facut curaj sa pun tot ce am pe pat si sa fac putina ordine. Acela a fost momentul in care am avut un soc. Chiar daca lucrurile au costat putin, erau multe si mi-am dat seama ca am cheltuit o suma considerabila pe haine care inca aveau eticheta pe ele dupa 6 luni, pentru ca nici nu mai stiam ca le am. Am pastrat doar piesele de baza, ce pot fi purtate cu mai multe ocazii, iar restul au fost donate sau puse la vanzare.
Mai jos va prezint cateva piese de primavara pe care ma bazez in orice situatie.
Nici nu stiu cum sa numesc piesa asta: jacheta, blazer... E o hainuta dintr-un material fin, usor, ce poate fi purtata atat in tinute casual, cat si elegante. O gasiti aici.
Blazerul asta e ceva intre jacheta si sacou, nici prea casual dar nici prea formal. Poate fi purtat cu o rochie, dar si cu un top si o pereche de boyfriend jeans.
Sacoul negru, piesa care nu trebuie sa lipseasca din nicio garderoba.
Rochiile negre sau navy. Recunosc, aici inca am o problema si detin cel putin 5 rochii similare, but I'm working on it. Rechia neagra sau little black dress, nu are varsta si nu iese niciodata din trend.
Puloverele gri sunt una dintre marile mele iubiri. Daca sunt si oversized, cu atat mai bine.
Topurile negre.
Clasicii blugi albastri.
Similar aici si aici.
Pentru final am ales sa va arau o pereche de pantofi si un ceas, pentru ca avem nevoie si de accesorii care sa ne completeze tinutele.
Pantofii statement. Am gasit pantofii astia aici si m-am indragostit pe loc de ei. Pot fi purtati atat cu o rochie, cat si cu blugi sau pantaloni.
Ceasurile. Am trecut de perioada in care colierele statement nu lipseau din nicio tinuta si am ajuns la concluzia ca ceasurile sunt cea mai buna alegere. In afara rolului util, acestea sunt si de efect. L-am gasit pe al meu aici si l-am ales pentru ca ma duce cumva cu gandul la mare si vacante, datorita culorilor marinaresti.
Acestea sunt doar cateva dintre piesele in jurul carora se invarte garderoba mea. Ar mai fi de adaugat cateva, dar poate voi scrie si partea a doua a acestui articol.
Care sunt piesele de baza din garderoba voastra?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Can't wait to read your lovely comments!